Cercetătorul, care a devenit ulterior o figură controversată, a primit premiul Nobel pentru Medicină în 2008 pentru identificarea, în 1983, a virusului HIV împreună cu colegii săi de la acea vreme.
Luc Montagnier era biolog și virolog, dar totodată și mai ales un om de o remarcabilă inteligență, care și-a dedicat viața științei.
Pe lângă faptul că a primit Premiul Nobel pentru Medicină în 2008 pentru descoperirea virusului SIDA, de-a lungul vieții sale, prof. Montagnier a colaborat cu cele mai importante institute științifice din lume.
Director de cercetare emerit la CNRS, profesor la Institutul Pasteur, director al Centrului de Biologie Moleculară și Celulară de la Queens College din cadrul Universității din New York, director al unui institut de cercetare la Universitatea Jiao-tong din Shanghai.
Timp de mulți ani, s-a implicat în Academia de Științe și în Academia Națională (franceză) de Medicină prin cercetările sale. Pentru aceasta a primit nenumărate premii și distincții.