Suspectul, Boné Ferenc de 43 de ani (care încă nu a fost capturat de poliție), obișnuia să se plimbe nestingherit la evenimentele mondene din comunitatea maghiară clujeană, avea statut de „preparator” la Universitatea maghiară Sapienția din Cluj, chiar dacă ieșirile sale agresive și actele de violență deveniseră din ce în ce mai cunoscute în mediul în care activa.
„Ferenc avea o mare priză la femei. Îl găseau foarte atractiv, lui îi venea foarte ușor să se combine, așa, cu atitudinea lui de băiat complicat…Era versat, educat, îngrijit… nu știu cum, dar fetele îl plăceau, deși nu a existat niciuna să nu iasă bătută din relația cu el. În ultimii ani, la orice eveniment dădea mereu impresia că are grave probleme de personalitate și chiar îți venea să-l ocolești. Însă nimeni nu cred că s-a luat de el în mod direct, adică să-i facă reproșuri. Știți cum se întâmplă, când stai la o bere, nu te apuci să-i spui omului cu care bei că are o problemă, din păcate, pentru că alta poate era situația astăzi dacă omul era cumva izolat…”, a relatat pentru actualdecluj.ro un etnic maghiar clujean din cercurile frecventate de presupusul criminal.
Ce este cert e că mesajele pe rețele de socializare curg acum, fiind subliniate antecedentele violente ale lui Boné Ferenc. De altfel, în 2020, acesta și-a bătut cu bestialitate o fostă parteneră de viață (cu care ar avea și un copil), în plină stradă din centrul Clujului. Nimeni nu își poate justifica de ce Boné a scăpat atât de ușor la momentul respectiv, deși la dosarul din instanță existau mărturii cumplite despre modul în care se desfășura acest individ, despre agresivitatea sa și chiar despre tentative de strangulare a fostei partenere. De altfel, după acel incident care ar fi fost surprins și de camerele de supraveghere din centrul Clujului, Boné Ferenc a fost suspendat de către Universitatea Sapientia, din funcția de preparator. Judecătorul a considerat însă că Boné Ferenc poate fi recuperat prin credință și cu ajutorul preoților, spun sursele actualdelcuj.ro. În felul acesta, bărbatul a putu să-și vadă în continuare de activitățile sale.
El s-ar fi apropiat de Beáta Molnár pentru că și aceasta preda în cadrul Universității Sapienția, iar potrivit informațiilor, ar fi preluat și cursurile lui Boné Ferenc, după ce acesta a fost suspendat.
Deși a fost avertizată și era la curent cu comportamentul acestui bărbat, Beáta Molnár a considerat că el merită totuși o șansă, așa cum de altfel i-ar fi mărturisit unui amic – și pentru a-l ajuta și susține ar fi început să meargă împreună la consilier psihologică.
Trebuie subliniat că Beáta Molnár are un CV impresionant, cu studii efectuate la un liceu prestigios de artă, secția muzică clasică (Mureș), absolventă de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj) și cu un doctorat la activ în Studii de Hungarologie, aceasta a lucrat pentru mai multe entități culturale din Cluj Napoca, inclusiv pentru formațiunea politică UDMR Cluj, mai precis, în Biroul Executiv al UDMR Cluj, la departamentul pentru organizarea socială, unde ocupa poziția de „referent literar”.
Potrivit CV-ului, Beáta Molnár a lucart direct pentru UDMR în perioada 2016-2018. Iar din 2018 și până în prezent a lucrat ca referent literar la „Fundația pentru Școală” (Iskola Alapitvany), o structură care de asemenea a fost înființată de UDMR, în scopul sprijinirii învățământului, culturii și dezvoltării comunității maghiare din România. Beáta Molnár preda de asemenea la Universitatea maghiară Sapientia din Cluj. UDMR își exprimă regretul pentru pierderea tinerei.