Etnograf şi romancier sarcastic, care a alternat între grotesc şi epic, Ismail Kadaré a explorat miturile şi istoria ţării sale pentru a diseca mecanismele unui rău universal, totalitarismul.
Albania a trăit zeci de ani sub dictatura lui Enver Hoxha, una dintre cele mai închise din lume.
"Iadul comunist, ca orice alt iad, este sufocant", a declarat scriitorul pentru AFP, într-unul dintre ultimele sale interviuri, în octombrie. Dar în literatură, acesta se transformă într-o forţă vitală, o forţă care te ajută să supravieţuieşti, să depăşeşti orice dictatură.
Literatura "mi-a dat tot ce am astăzi, a fost sensul vieţii mele, mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranţa de a depăşi totul", a explicat el, deja slăbit, de la domiciliul său din Tirana.
Cine a fost Ismael Kadaré
Ismael Kadaré s-a născut la Gjirokastra, în Albania, în 1936.
A absolvit filologia la Tirana şi şi-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova.
A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspiraţii juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, "Visări".
Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul "Generalul armatei moarte" (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internaţională.
În anii următori publică romane şi numeroase volume de povestiri, dobândind o reputaţie greu de egalat în lumea literară: "Cetatea" (1970), "Mesagerii ploii" (1970; Humanitas Fiction, 2010), "Cronică în piatră. Vremea nebuniei" (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), "O capitală în noiembrie" (1974), "Amurgul zeilor stepei" (1976; Humanitas Fiction, 2009), "Iarna marii însingurări" (1977), "Aprilie spulberat" (1978), "Podul cu trei arce" (1978; Humanitas Fiction, 2015), "Firida Ruşinii" (1978; Humanitas Fiction, 2016), "Palatul Viselor" (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, "Concert la sfârşitul toamnei" (1988).
În 1990, Kadare primeşte azil politic în Franţa şi până în 2001 locuieşte la Paris, perioadă în care îi apar romanele: "Piramida" (1991), "Umbra" (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), "Spiritus" (1996; Humanitas Fiction, 2012), "Florile îngheţate din martie" (2000).
În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: "Fiica lui Agamemnon" (2003), Succesorul (2003), "Accidentul" (2008; Humanitas Fiction, 2011), "Cina blestemată" (2009; Humanitas Fiction, 2013), "Păpuşa" (2015; Humanitas Fiction, 2018). "Firmanul orb" (Humanitas Fiction, 2017) conţine cinci dintre nuvelele sale istorice, iar "Călăreţul cu şoim" (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar.
Kadare este şi autorul unor eseuri şi scrieri memorialistice, cum ar fi "Dimineţi la Café Rostand" (2014; Humanitas Fiction, 2021) şi "Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak" (2018; Humanitas Fiction, 2022).
A fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) şi Jerusalem Prize (2015).
În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de ţări.
