Dramaturg şi scenarist, Neil Simon a îmbinat umorul, drama şi introspecţia în piese precum 'The Odd Couple,' 'The Goodbye Girl' şi 'Lost in Yonkers', jucate cu casa închisă în multe teatre din lume.
A fost distins cu patru premii Tony şi nominalizat la alte 13, iar în 1991 a primit Premiul Pulitzer pentru 'Lost in Yonkers'.
Multe din piesele sale au fost ecranizate, aducându-i patru nominalizări la Oscar.
Un critic din New York l-a numit 'nu doar un succes al show-business-ului, ci şi o instituţie', la un moment dat pe Broadway jucându-se simultan patru din piesele lui Simon.