Doi foști inculpați în celebrul dosar Țăndărei, în care toate 25 de persoane au fost trimise în judecată pentru că au format o rețea de cerșetorie în Marea Britanie în care erau exploatați copii, cer despăgubiri statului român.
Aceștia au depus o acțiune comună la Tribunalul Ialomița în care cer daune morale de un milion de euro, pe motiv că arestarea lor preventivă din urmă cu zece ani a fost ilegală.
În anul 2010, timp de aproximativ nouă luni, toți cei 25 de inculpați ai cauzei au fost arestați preventiv de Tribunalul Harghita, în baza solicitărilor făcute de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT). La finalul perioadei de detenție, aceștia au fost însă lăsați în libertate sub supraveghere judiciară. În 2019, inculpații au fost achitați de Tribunalul Harghita și apoi de către Curtea de Apel Târgu Mureș, scrie și independentonline.ro.
Deja-celebrul caz Ţăndărei se referă la traficarea a 181 de copii romi în Marea Britanie, unde erau folosiţi la cerşetorie şi furturi.
În acest dosar, aproximativ 150 de persoane au fost condamnate. Peste 100 de persoane au fost prinse şi încarcerate în Anglia, în timp ce alte 25 de persoane au fost puse sub acuzare și încarcerate timp de nouă luni, în România.