Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cei doi bărbaţi au fost prinşi inclusiv cu ajutorul cetăţenilor care fie au venit la poliţie, fie au sunat la 112 şi au oferit informaţii legate de incident.
"Având în vedere lipsa indiciilor cu privire la identitatea persoanelor în cauză, la data de 16 mai 2015, am formulat, prin intermediul mass-media, un apel către persoanele care puteau furniza detalii referitoare la agresiunea comisă. În urma acestui apel, au fost obţinute numeroase informaţii de la persoane care s-au prezentat la organele de poliţie ori au apelat numărul unic de urgenţă, în baza cărora au fost identificate persoanele implicate în agresiune", se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Potrivit unor surse judiciare, duminică, la Poliţia Capitalei, s-au prezentat trei fete care au declarat că i-au cunoscut pe cei doi agresori chiar în ziua incidentului, în Centrul Vechi şi au oferit anchetatorilor o serie de amănunte care au dus la identificarea tinerilor.
Ulterior, la Poliţie a ajuns şi unul dintre suspecţi, care a afirmat că nu a mai suportat presiunea mediatică.
Amicul său, însă, care, de altfel, a şi înjunghiat victima, nu a putut fi găsit şi este căutat de autorităţi.
Vineri noapte, în jurul orei 3.30, în Centrul Vechi al Capitalei, la intersecţia străzilor Şelari şi Lipscani, un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost victima unei agresiuni, fiind înjunghiat de mai multe ori în zona toracelui, după ce a intrat într-un conflict cu doi tineri.
Bărbatul rănit a fost transportat de urgenţă la spital şi se află internat în stare gravă.
Sursa: mediafax.ro