”Cele 4 persoane implicate în eveniment ofereau spre comercializare struguri și, întrucât au apărut nemulțumiri cu privire la prețul de vânzare diferit stabilit de către aceștia, a izbucnit un conflict. Astfel, bărbatul de 49 de ani, folosind un pistol neletal, cu bile de cauciuc, ar fi împușcat cele două victime”, anunță IPJ Bacău.
Victimele au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, iar agresorul a fost prins de către polițiști și dus la sediul Poliției Municipiului Moinești, pentru audieri.
A fost luată legătura cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care se deplasează la fața locului.
În cauză, se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.