În cazul angajatului de la Teleorman, transferul pe o funcţie superioară nu a fost făcut, întrucât funcţionarii de la resurse umane au remarcat că diploma depusă este falsă. În schimb, angajatul ANAF Bucureşti a încasat ilegal 189.536 lei folosindu-se de acte false de studii pentru a promova în funcţie, scrie news.ro.
Funcţionarul din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti a fost deferit justiţiei sub acuzaţiile de înşelăciune în formă continuată şi uz de fals în formă continuată după ce, în ultimii trei ani, a folosit o diplomă falsă, susţinând că este absolvent al ASE Bucureşti.
„În perioada 03.12.2020 - iunie 2023, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul i-a indus în eroare pe funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală-Serviciul Coordonare Control Produse Energetice, Direcţia Operaţiuni Vamale Import - Export şi Produse Accizabile, cu prilejul formulării cererii de transfer în funcţia publică de execuţie vacantă de inspector clasa I grad profesional superior din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că acesta deţine titlul de economist, absolvent al Facultăţii de Economia şi Gestiunea Producţiei Agricole şi Alimentare, din cadrul Academiei de Studii Economice, promoţia 2001, utilizând drept mijloace frauduloase înscrisuri oficiale falsificate, respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi diploma de licenţă «Duplicat» presupus a fi emis de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste, reprezentând venituri salariale aferente funcţiei în care a cerut transferul, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare totală de 189.536 lei, reprezentând venituri nete încasate necuvenit”, se arată în documentele procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care au instrumentat acest dosar.
Al doilea inculpat a încercat să promoveze pe o funcţie superioară în cadrul Direcţiei Antifraudă Fiscală Alexandria, folosind o diplomă falsificată şi susţinând că este absolvent al unei universităţi private. El nu a reuşit să promoveze, întrucât angajaţii de la resurse umane au avut suspiciuni cu privire la veridicitatea diplomei de studii. Funcţionarul este cercetat pentru tentativă la înşelăciune şi instigare la uz de fals.
„La data de 08.07.2022, cu prilejul formulării unei cereri de transfer în funcţia publică de inspector clasa I grad profesional superior din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, inculpatul a încercat să-i inducă în eroare pe funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că inculpatul deţine titlul de economist, absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, din cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir Bucureşti, în domeniul Administrării Afacerilor, specializarea Managementul Afacerilor, promoţia 2004, utilizând drept mijloace frauduloase înscrisuri oficiale falsificate, respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă la data de 16 octombrie 2005 de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, şi suplimentul la diploma de licenţă, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, reprezentate de salariul cuvenit funcţiei în care a cerut transferul, fără a se produce o pagubă, întrucât funcţionarii publici din cadrul departamentului de resurse umane au sesizat caracterul fals al înscrisurilor depuse”, informează, joi, procurorii Parchetului de e lângă Judecătoria Sectorului 1.
În perioada iulie-septembrie 2022, a determinat un terţ să depună la finalul lunii septembrie 2022, în numele său, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Organizare şi Resurse Umane, diploma falsă.
Dosarul în care cei doi funcţionari sunt cercetaţi penal va fi judecat la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti