Grigorescu a spus că angajații care vor fi disponibilizați lucrează în zona administrativă şi de conducere.
”Personalul TESA din Poşta Română reprezintă 1.785 de persoane, iar 143 personal de conducere. Vreau să subliniez şi să fie foarte clar, să nu existe semne de întrebare: nu vorbim de disponibilizări din zona de operaţional, nu vorbim de disponibilizarea factorilor poştali, agenţilor poştali, diriginţilor, oficiantelor din oficiile poştale, ci vorbim exclusiv de zona aceasta a personalului din TESA”, a precizat Grigorescu într-o conferință de presă. Acesta a adăugat că disponibilizările se vor face conform procedurilor din Codul muncii, care vizează o concediere colectivă, și nu vor avea loc înainte de iulie.
Directorul companiei a subliniat că procesul de restructurare face parte din planul de reformă și eficientizare a resursei umane, nefiind vorba despre o situație particulară.
”Vorbim în momentul de faţă de o analiză pe care o realizează colegii din zona administrativă atât la nivel central cât şi la nivel teritorial, la cele 8 sucursale regionale şi 42 de oficii judeţene de poştă. În urma unei prime analize, am identificat faptul că urmare a proceselor de investiţii pe care le-am demarat şi implementat sau urmează să le implementăm, a modificării profilului de business al Poştei trebuie să ne eficientizăm şi din această perspectivă, iar cifra la care am ajuns în momentul de faţă este o cifră care vizează următoarele categorii punctuale: 21% din zona administraţiei centrale şi 13% din zona administraţiei de la nivel teritorial şi regional. În cifre absolute înseamnă 16% din zona personalului administrativ şi de conducere, asta presupune totodată comasarea sau desfiinţarea anumitor poziţii de conducere din cadrul companiei Posta Române, iar în cifre absolute vorbim de aproximativ 300 de oameni care sunt vizaţi de această măsură”, a explicat Grigorescu.
Anul trecut, Poșta Română a raportat o cifră de afaceri de 1,37 miliarde de lei. În 2021, conducerea companiei estimează că se va depăși pragul de 1,4 miliarde.
Poşta Română este deţinută de statul român - în proporţie de 93,52% şi de Fondul Proprietatea - în proporţie de 6,48%.
În prezent, compania are peste 24.000 de angajaţi și 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale.