"A fost o ședință scurtă, s-au prezentat doar cei 9 conislieri ai noștri. Ceilați de la PNL, USR-PLUS și PMP au absentat. Coniser că este o lașitate să nu te prezinți la o ședință în care se dezbate un subiect atât de important, cum este tăierea finanțării pentru 4 spitale mari. Am vrut să dăm ocazia colegilor să ia act față de această inițiativă, și anume de a nu lăsa în aer finanțările la patru mari la care se tratează nu doar românii din Capitală, ci din toate țara. Secretarul general a fost nevoit să constate lipsa de cvorum. Faptul că nu s-au prezentat la această ședință nu arată doar lașitate din punct de vedere politic, ci și lipsă de respect față de cetățeni, pentru că aceștia ar fi avut nevoie ca ei să îndrepte eroarea de săptămâna trecută. Nu ne oprim aici. Noi am propus în această ședință convocată de îndată anularea proiectului de săptămâna trecută, deci revocarea acestuia, nu s-a putut, repet, prin neîndeplinirea cvorumului de ședință. Mergem mai departe. Consilierii generali social-democrați (...) vor depune la secretariatul Primăriei Generale a Capitalei și Consiliului General un proiect de hotărâre prin care dorim să fie preluate aceste patru spitale în administrarea Primăriei Capitalei, prin ASSMB, deoarece acestea nu se pot susține financiar singure, nu pot fi lăsate de izbeliște, iar primarul general a scris pe Facebook o declarație ambiguă, în care arată, de asemenea, o lipsă crasă de responsabilitate față de cetățeni și lipsa empatiei (...). Pentru ei contează doar cifrele, care sunt reci și seci, dar dincolo de cifre sunt oamenii și arată atât primarul Sectorului 1, cât și primarul general că nu le pasă absolut deloc de cetățeni. Nu le pasă nici măcar de cei care i-au votat”, a declarat Firea.
Potrivit fostului edil al Capitalei, consilierii locali PSD de la Sectorul 1 au semnat cu toții o plângere care urmează să fie înaintată prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu. "Așteptăm din partea domniei sale o reacție la aceste documente și vom merge în continuare, repet, cu toate acțiunile, inclusiv în justiție, dacă nu vom putea opri altfel această decizie aberantă”, a arătat senatorul PSD.
Gabriela Firea a precizat că nu înțelege unde vor merge așa-zișii bani economisiți printr oprirea finanțării către cele 4 mari spitale din Capitală: "Este un nonsesns cu ce s-a spus în acest weekend. Este o minciună. Ei au spus clar că vor să se derobeze. Practic își iau mâna de pe aceste persoane. Cea mai importantă calitate a unei persoane este să fie empatică. Dacă nu sănătatea este cea mai importantă proiriate, atunci care este? Este de neînțeles. Bursele se taie, finanțarea se taie (...)".
Prim-vicepreședintele PSD a atras atenția asupra faptului că hotărârea de finațare este de 19 ani în vigoare. "Aceste 4 spitale au fost finanațate timp de 19 ani. Această HG funcționează din 2002. Abia acum această HG e pusă sub semnul întrebării de primarul de sector și de cel general", a mai spus Firea.