Director: Pentru mine va fi un circ foarte greu de suportat fiindcă am o reputație impecabilă în sistemul ășta.
Psihologul penitenciarului, Angela Kozma: Vreau să fiți conștienți că este cuvântul tău împotriva domnului director.
Victima: pentru mine este foarte important pentru că eu chiar am trăit o traumă atunci. Pe mine nu m-a bătut nimeni niciodată, nici măcar părinții.
Director: Și eu afirm că nu te-am bătut.
Discuția dintre polițistă, director și psihologul penitenciarului a avut loc pe 19 mai, mai exact, la o săptămână după agresiunea lui Horia Chiș asupra subordonatei sale. În tot acest timp, directorul și psihologul au făcut presiuni asupra victimei să renunțe la plângere.
Director: Dacă tu vrei război, începem războiul, dar mă cunoști foarte bine și acest război. Va dura foarte mult și va fi crâncen și nu se va termina, probabil, nici când vor apărea niște verdict.
Psihologul penitenciarului, Angela Kozma: Deci, ce ai tu de la medicina legală este egal cu zero. Eu spun s-o dai la pace.
Potrivit polițistei, timp de aproape doi ani, directorul i-ar fi făcut avansuri sexuale și, pentru că le-a refuzat, ar fi primit jigniri și amenințări în repetate rânduri.
Director: Eu nu te-am bătut, asta nu-i bătaie.
Victima: Nu, doar mi-ați băgat mâna în gât.
Director: Eu am o mână… dacă o bag la cineva în gât, trebuie să vină SMURD-ul.
Sindicaliștii acuză că de când s-a aflat de conflict, Horia Chiș a pus presiune asupra polițiștilor din subordine care au declarat împotriva lui. Chiș s-a aflat la conducerea penitenciarului Baia Mare timp de 14 ani și acum este acuzat de hărțuire, purtare abuzivă și șantaj.