Într-un interviu acordat PA Media cu ocazia aniversării unui an de la administrarea primei doze anti-COVID-19 în Marea Britanie, Osborn a precizat, referindu- se la campania de imunizare din această ţară, că a fost un ''efort incredibil'', relatează Agerpres.
Cu privire la varianta Omicron a virusului, Osborn a arătat că, în prezent, toată lumea așteaptă ''să iasă diverse date, nu doar de la Pfizer şi BioNTech, ci şi de la guverne şi sisteme sanitare din întreaga lume".
"Ceea ce avem deja este o înţelegere la nivel de bază şi molecular referitor la acest virus şi la mutaţiile care au fost bine documentate. Ceea ce trebuie să înţelegem acum sunt trei lucruri: nivelul de transmitere pe care îl oferă această nouă variantă şi dacă va depăşi (varianta) Delta aici, în Marea Britanie; în al doilea rând, impactul Omicron în ceea ce priveşte spitalizarea şi decesul potenţial; şi apoi, desigur, foarte important, în al treilea rând, impactul vaccinului asupra acestei variante'', a declarat reprezentantul Pfizer.
''Vom avea mai multe date în săptămânile care urmează cu privire la toţi cei trei factori ce vor conduce apoi la luarea deciziilor nu doar pentru Pfizer, ci şi pentru guvernele din întreaga lume. Aşa că suntem pregătiţi. Dacă avem nevoie de un nou vaccin, atunci vom putea să-l dezvoltăm, să-l producem la scară largă'', a adăugat Osborn.
În opinia sa, cel mai important lucru este să se extindă campaniile de vaccinare cu doze ''booster'' la nivelul întregii populaţii adulte ''pentru ca acel nivel de bază de imunitate să fie cât se poate de mare''.
Întrebat cât timp ar trebui să se aştepte oamenii să aibă nevoie de stimularea imunităţii prin doze ''booster'', el a precizat: ''Cred că este dificil de spus pe termen lung, deoarece niciunul dintre noi nu poate prezice cum va evolua virusul în timp. Cred că ceea ce ştiinţa şi datele ne arată acum, totuşi, este că e probabil să avem nevoie de un anumit nivel de stimulare în rândul populaţiei noastre adulte un număr de ani de acum înainte''.
''Ceea ce nu ştim este dacă acesta va însemna o stimulare la şase luni, aşa cum este cazul în prezent, sau dacă va deveni mai asemănător cu un 'booster' anual, asemănător cu cel gripal'', a mai spus Ben Osborn, potrivit sursei citate.