Emma Pattinson a fost găsită fără suflare, alături de soțul și fetița sa, în vârstă de numai 7 ani. Directoarea faimoasei universități din UK, „Epsom College” și ceilalți doi membri ai familiei, au fost cu toții omorâți prin împușcare. Aceștia se aflau în locuința lor, ce aparținea unității de învățământ din Surrey, unde se mutaseră recent.
Poliția s-a mobilizat imediat și în prezent face cercetări preliminare. Mai multe scenarii sunt luate în considerare, însă principalul suspect în acest caz este însuși soțul directoarei. Poliția suspectează că acesta și-a ucis soția și fiica lor în vârstă de șapte ani înainte de a-și lua viața, scrie The Independent.
O armă găsită duminică alături de cadavre în casa lor, a fost înregistrată de George Pattison, soțul Emmei și tatăl lui Lettie, a declarat poliția.
The Times a raportat că directoarea prestigioasei instituții de învățământ a contactat o rudă apropiată pentru a-și împărtăși îngrijorările legate de soțul ei, cu câteva ore înainte de deces.
Emma Pattison avea 45 de ani și preluase conducerea Epsom College la începutul acestui an universitar, în septembrie 2022. Anterior a fost șefă la liceul Croydon, timp de șase ani. Epsom College a primit titlul de „Școala independentă a anului” în octombrie 2022. Într-un podcast destinat elevilor, ea a mărturisit că mutarea într-un alt oraș a însemnat o schimbare foarte mare pentru familia sa.
La aflarea tragicului incident, Epson College a făcut o postare pe pagina oficială de Facebook:
„Vestea șocantă și tragică a ajuns acum la mulți despre moartea superiorului nostru, Emma Pattison. Comunitatea colegiului se va reuni astăzi pentru a procesa știrile, a îndurera și a aduce omagiul nostru unui șef minunat. În acest moment, nu mai putem spune nimic în ceea ce privește circumstanțele din jurul morții doamnei Pattison și a familiei sale, dincolo de declarația emisă de poliția din Surrey ieri seară (duminică, 5 februarie). Colegiul și Poliția din Surrey vor fi în strânsă legătură cu noi în următoarele săptămâni și luni. Sperăm că toată lumea va respecta confidențialitatea familiei Emmei în acest moment și va oferi elevilor, personalului și comunității în general timpul și spațiul necesar pentru a se împăca cu această pierdere,” au scris reprezentanții prestigioasei instituții educaționale pe -pagina de socializare.