Daniel Fenechiu a declarat la RFI că PNL vrea comasarea alegerilor din 2024 pentru că este în interesul bugetului şi este în interesul copiilor care merg la şcoală, cărora dacă facem o singură comasare, le salvăm 10-12 zile de şcoală.
"Anul 2024 este un an în care sunt prevăzute patru rânduri de alegeri, dintre care alegerile prezidenţiale sunt alegeri în două tururi. Asta înseamnă că românii ar urma să fie chemaţi la vot de cinci ori, asta înseamnă că de cinci ori, în şcolile din România ar urma întreruperi ale activităţii de circa o săptămână-zece zile, asta înseamnă nişte cheltuieli destul de importante şi chiar dacă ştim foarte bine că democraţia costă, ne gândim că ideea de a face cel puţin o comasare este în interesul românilor, este în interesul bugetului şi este în interesul copiilor care merg la şcoală, cărora dacă facem o singură comasare, le salvăm 10-12 zile de şcoală", a afirmat senatorul PNL.
Daniel Fenechiu a menţionat şi ce alegeri pot fi comasate. "Dacă facem o analiză foarte simplă, constatăm aşa: cu europarlamentarele nu putem comasa absolut nimic, datorită faptului că mandatele primarilor sunt valabile până în luna septembrie, datorită faptului că mandatele parlamentarilor sunt valabile până pe 20 decembrie, la fel al preşedintelui României. Motiv pentru care europarlamentarele vor avea loc, aşa cum s-a stabilit, în luna iunie, singure, iar în ceea ce priveşte prezidenţialele, turul întâi al prezidenţialelor sau turul doi al prezidenţialelor pot fi comasate. Turul întâi ar putea fi comasat, dacă există voinţă politică, cu alegerile locale. Dacă nu, există varianta comasării turului doi al prezidenţialelor cu alegerile parlamentare".
Întrebat dacă PNL se gândeşte la binele populaţiei sau mai degrabă la binele partidului, ţinând cont că o comasare a alegerilor ar maximiza şansele formaţiunii, Fenechiu a răspuns: "E în firea omului să încerce ca în momentul când aplică anumite măsuri de acest gen, să aibă şi o doză de subiectivism. Acuma, dacă aş veni eu să vă spun că orice variantă de comasare nu generează nişte avantaje, pe lângă faptul că aş fi necredibil, aţi trăi cu impresia că fac mişto de inteligenţa românilor. Nu cred că aşa se pune problema. E adevărat, în orice comasare posibilă, câştigă partidele mainstream, este foarte adevărat acest lucru, dar din punctul acesta de vedere, este o situaţie care derivă din faptul că PNL şi PSD sunt două partide mari, două partide cu o reţea electorală şi o reţea organizatorică foarte bună. Nu cred că este vina celor două partide mari din România că au o extindere mai bună, o organizare mai bună şi că anumite măsuri pot să le avantajeze, datorită faptului că sunt partide mari, că puteau să nu fie la guvernare şi puteau să aibă acelaşi interes".
Fenechiu a afirmat, despre o condiţionare a comasării alegerilor de o candidatură comună a PSD şi PNL la prezidenţiale, că "dreapta românească, PNL-ul, întotdeauna a avut candidat la Preşedinţie”.
”Deci din punctul ăsta de vedere, eu nu cred că tranzacţionăm o anumită stabilire de comasări sau o anumită comasare, renunţând la ideea de a avea candidat la Preşedinţie. Eu cred că important este să discutăm dacă facem sau nu o comasare, urmând ca în ceea ce priveşte candidatul la Preşedinţie, fiecare dintre cele două partide mari, pe regulile democraţiei interne, să-şi stabilească candidaţii. Eu nu pot să exclud în momentul ăsta, pentru că în politică nu poţi să excluzi nimic din ceea ce s-ar putea întâmpla, însă în momentul de faţă vă pot spune că PNL nu a luat o decizie şi sincer, mi-e greu să cred că va lua o decizie în care PNL să renunţe la ideea de a avea un candidat la Preşedinţie" a spus Fenechiu.