Dieta, care a fost numită „Dieta sănătății mondiale”, este bazată pe reducerea consumului de carne roșie și a zahărului. De asemenea, ea presupune creșterea consumului de legume, fructe și nuci.
Studiul susține că dieta poate preveni până la 11.6 milioane de decese premature fără a afecta planeta.
Oamenii de știință au avertizat că o schimbare a dietei la nivel global este necesară pentru că trei miliarde de oameni din întreaga lume sunt subnutriți, iar producția alimentară este cauza principală a schimbărilor climatice, poluării și pierderii speciilor.
Până în anul 2050, numărul populației va ajunge la 10 miliarde, iar această creștere, combinată cu obiceiurile de producție alimentară, va „exagera riscurile asupra omenirii și planetei”, potrivit cercetătorilor.
„Mizele sunt foarte mari”, a afirmat Dr. Richard Horton, editor șef la The Lancet, unde a fost publicat studiul. Conform lui Horton, un miliard de oameni trăiesc înfometați, în timp ce două miliarde de oameni mănâncă prea multe alimente dăunătoare. Mai mult, el susține că „nutriția nu a primit aceeași atenție pe care o au bolile precum SIDA, malaria sau tuberculoza”.
Studiul sugerează cinci strategii pentru a asigura abilitatea oamenilor de a-și schimba dieta.
Acestea sunt:
- stimularea oamenilor de a mânca mai sănătos
- trecerea producţiei globale către culturi diverse
- intensificarea agriculturii sustenabile
- reguli mai stricte pentru monitorizarea oceanelor şi terenurilor
- reducerea risipei alimentare
Totodată, cercetătorii care au descoperit această dietă susțin că aportul caloric optim pentru o zi nu ar trebui să depășească 2.500 de calorii și să includă proteine, grăsimi, lactate, fructe, legume și carbohidrați.
Sursa: unica.ro