Dieta cu grapefruit. În timpul dietei se poate consuma oricât grapefruit, iar aportul caloric zilnic nu trebuie să fie mai mare de 1000 de calorii. În prepararea alimentelor poți folosi condimente, sosuri și unt, însă mâncarea nu trebuie să fie nici fierbinte, nici rece, atunci când o consumi. Între mesele de proteine și cele de amidon trebuie să lași să treacă minim 4 ore, iar alimentele nu trebuie gătite în vase de aluminiu.
Dieta cu grapefruit promite rezultate rapide: scapi de aproximativ 6 kilograme în 12 zile – datorită conținutului ridicat de enzime de ardere a grăsimilor din acest fruct. Astfel, obții rezultatele dorite fără înfometare și fără restricții alimentare imposibil de ținut, promit adepții ei, conform doctorulzilei.ro.
Dieta cu grapefruit. Argumente pro şi contra
Înainte de a ține o dietă trebuie să ții cont atât de părțile bune ale acesteia, cât și de cele mai puțin bune. Iată care sunt plusurile și minusurile:
Dieta cu grapefruit. Pro: rezultatele spectaculoase. Cei care vor să piardă rapid în greutate, mai ales pentru evenimente speciale, au acum un nou aliat. De asemenea, aceasta poate fi începutul unei cure de lungă durată pentru cele care au de dat jos mai multe kilograme. Un aliment cu aport caloric scăzut și plin de nutrienți, cum este grapefruitul, este o alegere inteligentă și sănătoasă nu numai pentru pierderea în greutate, ci și pentru starea de sănătate, în general. Conținutul ridicat de vitamina C întărește sistemul imunitar.
Contra: prezența unor enzime magice de ardere a grăsimilor nu este susținută de niciun studiu oficial. Dieta în sine este săracă în calorii și în carbohidrați, ceea ce ar duce la pierderea rapidă în greutate, temporar, chiar și fără grapefruit. Pierderea a 6 kilograme în 12 zile este nerealistă și ar putea include, foarte probabil, pierderea de apă și de mușchi și mai puțin de grăsimi.
Dieta cu grapefruit. Exemplu de meniu
Mic dejun: două ouă fierte tari, două felii de bacon, 1/2 grapefruit sau 1/2 pahar de suc de grapefruit.
Prânz: salată cu dressing, orice tip de carne, în orice cantitate, și 1/2 grapefruit sau 1/2 pahar de suc de grapefruit.
Cina: orice fel de preparate din carne, salată sau legume roșii și verzi, cafea ori ceai, și 1/2 grapefruit sau 1/2 pahar de suc de grapefruit.
Gustarea de seară: un pahar de lapte degresat.