O dietă care se aseamănă cu postul poate încetini procesul de îmbătrânire. Este concluzia unui nou studiu al cercetătorilor din Los Angeles şi presupune cinci zile de diversificare pe lună.
Astfel, curioşii vor trebui să ţină o dietă care este săracă în calorii, proteine și carbohidrați, dar bogată în grăsimi nesaturate. În studiu au fost implicaţi o sută de voluntari cu vârste de până la 70 de ani. Analizele celor care au urmat dieta au arătat că aveau mai puţine şanse să facă diabet şi alte boli ale ficatului. Chiar şi aşa, unii nutriţionşti recomandă ca cei care au avut tulburări de alimentaţie în trecut să nu urmeze sfatul noului studiu.