Șoșoacă a făcut acuzații grave și în ceea ce privește ministerul Justiției, susținând că ”e căpușat de serviciile secrete”. Pe Stelian Ion, ministrul demis de Florin Cîțu, aceasta l-a acuzat că a vrut să desființeze SIIJ pentru ”a o acoperi” pe fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi.
”Au pierdut o funcţie şi bani. Ministerul Justiţiei e căpuşat de seriviciile secrete şi nu doar cele românşti. Avem injustiţie, nu justiţie. Mă întreb de ce acum Cîţu nu mai e bun, când în urmă cu câteva luni era cel mai bun?! Fac un apel la români să nu iasă în stradă românii pentru aceşti neomarxişti.
Stelian Ion a făcut avocatura de ruşine. Vor să scoată SIIJ ca să o acopere pe Codruţa Kovesi, acum fac caz că scot un ministru”, a declarat senatoarea joi, la un post TV.
Citește și: ”George Simion (AUR) și Ionuț Moșteanu (USR) au negociat moțiunea. URS Plus și AUR au 122 de voturi”
Parlamentarul independent susține că actuala criză politică s-ar rezolva prin suspendarea președintelui Klaus Iohannis și a precizat că le va da sprijinul celor de la USR-PLUS cu o singură condiție.
”Nu i-am văzut pe ”reziști” ieșind în stradă când românii erau obligați să se vaccineze...
Dacă vor sprijinul meu, vreau suspendarea lui Iohannis! Numiți-mă pe mine premier și schimbăm tot din Guvern și SIE, SRI”, a adăugat Șoșoacă, potrivit ziare.com