Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) susține că „presupusul document secret" dat publicității, joi, de jurnaliștii de la Rise Project nu îi aparține.
„Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) respinge ferm alegațiile potrivit cărora presupusul document secret ar aparține unității și, ca structură responsabilă în materia asigurării coordonării și controlului activităților pentru protecția informațiilor clasificate la nivelul structurilor MAI, subliniază că, potrivit prevederilor legale în vigoare, acest tip de documente se gestionează de către emitenți. În acest context, DGPI respinge categoric orice încercare de a implica unitatea în dispute de natură politică și îsi reafirmă determinarea de a rămâne un serviciu echidistant, profesionist și dedicat îndeplinirii misiunilor încredințate prin lege", se arată în comunicatul instituției menționate.
RISE Project a publicat investigația pornită de la ce jurnaliștii spun că este un raport secret al fostei „Doi și-un sfert", serviciul secret al Ministerului de Interne, din care ar rezulta indubitabil legăturile șefului PSD, Liviu Dragnea, cu SC Tel Drum .
Rise Project: Dragnea a preluat fraudulos Tel Drum, potrivit unui raport secret al DGIPI
Jurnaliștii de investigații de la Rise Project au publicat, joi, un raport clasificat al serviciului secret al Ministerului de Interne, DGIPI, potrivit căruia șeful PSD, Liviu Dragnea ar fi „deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA", fapt pe care Dragnea l-a negat întotdeauna. Chiar în ziua în care apare documentul secret al DGIPI, redacția Rise Project a fost vizitată de o echipă ANAF. Liviu Dragnea s-a distanțat de această acțiune în forță, spunând că are sentimentul că se dorește compromiterea sa și a cerut ministrului de Finanțe și șefului ANAF să dea explicații privind prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project.
Rise Project a publicat joi un raport secret despre oamenii și banii șefului PSD – raport care se află acum în arhiva DGPI. Operațiunea a vizat afacerile cu bani publici ale grupării, zeci de licitații, controlul real al firmei Tel Drum, lucrări fictive, donații suspecte la partid, cercuri relaționale și de influență.
Documentul clasificat publicat de RISE se intitulează „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman.”
Documentul secret descrie o „rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ" prin care Liviu Dragnea, baron local, fraudează fonduri europene și guvernamentale.