DEZBATERE REALITATEA TV. Klaus Iohannis şi Victor Ponta au ridicat tonul în timpul dezbaterii pe tema votului din diaspora. Ponta asusţinut că Iohannis era "umil" în biroul său, iar candidatul ACL a subliniat că în cazul dezbaterii, biroul este "ţara".
"Pentru că veni vorba de Constituţie, în comisia de revizuire s-a discutat despre votul el şi votul prin corespondenţă şi PSD a fost total împotrivă", a spus Iohannis. "Cine v-a spus asta? Nu suntem slugile dumneavoastră. La mine în birou eraţi foarte umil şi respectuos", a intervenit Ponta, atrăgând protestele candidatului ACL.
"Cine vă credeţi în această confruntare, când sunteţi la Palatul Victoria aveţi palatul dvs., aici biroul e ţara. Vă rog, un minim respect dacă aveţi, nu mă mai întrerupeţi...", a spus Iohannis.
"Şi de la mine din birou aţi plecat cu coada între picioare, aveţi o atitudine de moşier cu toţi românii...", a mai spus Ponta.
"Cu coada intre picioare va pleca cel care pierde alegerile", a spus Iohannis.