Noaptea trecută a fost aruncat în aer barajul Nova Kakhovka din regiunea Herson și a fost distrusă centrala hidroelectrică Kakhovka. Atât rușii cât și ucrainenii se acuză reciproc pentru distrugerea barajului.
De la începutul războiului, atât guvernul ucrainean, cât și Kremlinul au susținut că fiecare ar urma să distrugă barajul din cauza importanței strategice a acestuia în Crimeea, regiune care depinde de baraj pentru aprovizionarea cu apă.
Ucrainenii i-au acuzat pe ruși că au minat acest baraj în urmă cu câteva luni și au lăsat încărcătura acolo pentru a-l detona când aveau nevoie.
Acest baraj poate ar putea produce inundații devastatoare în Herson, acolo unde mai multe localități ar putea fi inundate.
The Kakhovka Dam on the Dnipro River has been blown up. Russia had mined the dam many months ago in anticipation of a potential Ukrainian offensive. pic.twitter.com/dHqZtp83gk
— Ukraine Reporter (@StateOfUkraine) June 6, 2023
Comandamentul de sud al forţelor armate ucrainene a declarat că forţele ruseşti au aruncat în aer barajul Nova Kahovka din regiunea ocupată Herson. Videoclipuri neverificate pe reţelele sociale au arătat explozii intense în jurul barajului şi apă care iese în valuri. Barajul, cu o înălţime de 30 de metri şi o lungime de 3,2 km, a fost construit în 1956 pe râul Nipru. Acesta deţine o cantitate de apă egală cu cea din Marele Lac Sărat din statul american Utah şi alimentează cu apă Crimeea, anexată de Rusia în 2014, dar şi centrala nucleară din Zapororjie, aflată de asemenea sub control rusesc. "Amploarea distrugerilor, viteza şi volumele de apă, precum şi zonele probabile de inundare sunt în curs de clarificare", a precizat armata ucraineană pe Facebook. Agenţiile de ştiri ruseşti transmit că barajul a fost distrus în urma unui bombardament, în timp ce primarul oraşului Nova Kahovka, controlat de Rusia, a acuzat de un act de terorism - expresia folosită de Moscova atunci când este vorba despre un atac al Ucrainei. Nu a existat niciun "pericol critic" pentru instalaţia nucleară din Zaporojie, controlată de Rusia - cea mai mare centrală nucleară din Europa - informează agenţia de stat rusă TASS, care citează un oficial prorus din regiunea Zaporojie. Şeful instalat în Rusia al regiunii Herson a declarat că a început evacuarea în apropierea barajului şi că apa va atinge niveluri critice în decurs de cinci ore. Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent aceste informaţii, însă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va organiza o reuniune de urgenţă cu privire la explozia barajului Nova Kahova din sudul Ucrainei, a anunţat marţi pe Twitter Oleksii Danilov, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare. Suspiciuni că acest baraj va fi aruncat în aer circulau încă din toamna anului trecut, când ucrainenii au acuzat ruşii că au minat barajul şi au cerut o misiune internaţională de observare. Între timp, Rusia a lansat un nou val de lovituri aeriene peste noapte asupra Kievului, iar Ucraina a declarat că sistemele sale de apărare aeriană au doborât peste 20 de rachete de croazieră în timp ce se apropiau de oraş.