Două persoane au fost arestate preventiv în dosarul de trafic de droguri în licee. Măsura a fost luată după ce ieri au avut loc noi percheziții domiciliare. Polițiștii au găsit droguri în locuințe ale elevilor.
Șapte persoane au fost audiate după perchezițiile de marți. Față de două, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă. Față de alte cinci persoane s-a luat măsura controlului judiciar, măsură contestată de procurorii DIICOT, care coordonează ancheta.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate aproximativ 300 de grame de canabis, două grame de cocaină, cinci grame de ketamină şi comprimate din categoria benzodiazepinelor, cinci mărunţitoare mecanice, patru cântare electronice de mare precizie, mai multe telefoane mobile cu cartele SIM şi suma de 4.700 de lei, despre care există bănuiala rezonabilă că ar proveni din activităţi de trafic de droguri. Procurorii susțin că, din anul 2022, membrii grupului au vândut droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.
Politistii au descoperit in telefonul unui elev poze cu saci de cannabis, elevul pozandu-se precum vanatorii cu trofeele. Mama elevului ar lucra chiar la Secretariatul General al Guvernului.
Tatal unui alt elev suspectat de trafic de droguri este secretar de stat in MAE.
Doi dintre suspecti sunt elevi la Liceul Traian si la liceul bulgar Hristo Botev. Suspectii vindeau droguri catre liceeni, dar si in zona cluburilor.
Alti suspecti provin de la liceele Goethe, IL Caragiale si de la Scoala Centrala.
Majoritatea liceelor sunt in Sectorul 1.