"Destituirea pentru asta? E o glumă!", a reacţionat preşedintele american în timpul unei conferinţe de presă susţinute la New York, în marja Adunării Generale a ONU.
El a afirmat că discuţia telefonică avută cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, şi care află în centrul noului scandal politic care zguduie Washingtonul, a fost "magnifică".
Această convorbire, interceptată de serviciile secrete americane, a fost urmată de un denunţ intern al unui membru al acestor servicii, presa relatând în urma acestui denunţ că Donald Trump i-ar fi făcut o ''promisiune'' neobişnuită lui Zelenski şi l-a încurajat în privinţa unei investigaţii asupra fiului lui Joe Biden.
În urma scandalului declanşat în SUA de acest caz, democraţii, care deţin majoritatea în Camera Reprezentanţilor, au anunţat marţi lansarea unei anchete oficiale în vederea punerii sub acuzare a preşedintelui, care poate duce la destituirea acestuia (impeachment).
DEMITEREA LUI TRUMP. Disperat, președintele a încercat să negocieze cu democrații. A fost refuzat
Președintele Trump ar fi încercat să negocieze cu democrata Nancy Pelosi, pentru a împiedica parcursul unei proceduri de destituire din funcție care a demarat marți, anunță NBC News, citat de Business Insider.
Anunțul democratei Nancy Pelosi privind începerea unei anchete preliminare pentru procedura de demitere a lui Donald Trump a generat nu doar furia președintelui, dar și dorința acestuia de a negocia.
Potrivit NBC News, Trump ar fi sunat-o pe Pelosi pentru a-i cere să negocieze pentru a ajunge la o soluție în privința cazului Ucraina, care a declanșat procedura de demitere.