Cuptorul descoperit aparţine civilizaţiei Sântana de Mureş, formată din dacii liberi şi populaţiile germanice migratoare. Echipa de arheologi şi studenţi încă lucrează la dezgroparea acestui vestigiu istoric şi, cu toate că este o procedură care implică multă răbdare, aceştia se bucură de fiecare descoperire pe care o fac, scrie viata-libera.ro.
Extrem de încântat de eveniment, consilierul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Marius Mitrof, a subliniat faptul că o asemenea descoperire merită să fie expusă publicului larg, mai ales că materialul din care a fost construit cuptorul este foarte fragil.
"Aducem astfel, în faţa copiilor, adulţilor, o părticică din tehnologia de acum 1.700 de ani, pentru ca noi, cei de astăzi, să ne înţelegem mai bine trecutul şi să ne gândim mai bine viitorul. Din discuţia cu domnul Costel Ilie (şeful şantierului, n.r.), a reieşit că operaţiunea de scoatere şi mutare a cuptorului nu este lipsită de riscuri, acesta putând fi distrus în orice moment", ne-a explicat consilierul Marius Mitrof.