"Din nefericire, bărbatul a fost găsit spânzurat pe Dealul Stiurt, la marginea unei păduri, pe raza oraşului Abrud. Cercetarea la faţa locului este în desfăşurare", a transmis presei Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
Poliţiştii din oraşul Abrud au fost sesizaţi în 14 octombrie de către un bărbat din Abrud cu privire la dispariţia cumnatului său, care a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost dat în urmărire, iar poliţiştii au demarat, imediat după sesizare, activităţi de căutare, dar nu a fost găsit.