Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Secţiei 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi, vineri după amiază, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi găsit, în extravilanul localităţii Ciobăniţa, o oală în care se află mai multe monede antice, iar la faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu arheologi din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
“În urma verificărilor s-a stabilit faptul că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 46 de ani au efectuat detecţii în zona extravilanului localităţii Ciobăniţa, comuna Mereni, iar la un moment dat au găsit, îngropat la aproximativ 60 de centimetri de sol, un vas antic din ceramică, plin cu monede antice. Totodată, lângă acest vas au fost descoperite mai multe fragmente ceramice şi metalice, precum şi o monedă similară celor din vas. Din examinarea preliminară efectuată la faţa locului a reieşit faptul că vasul este de provenienţă getică (secolul al III-lea d.Hr.), iar monedele sunt de provenienţă romană (secolul al III-lea d.Hr.). Obiectele în cauză au fost lăsate în custodia arheologilor din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa”, a transmis IPJ Constanţa.
Poliţiştii au stabilit că bărbaţii care au făcut descoperirea sunt deţinători autorizaţi de detectoare de metale, iar zona unde au fost găsite vasul din ceramică şi monedele romane nu este înregistrată ca fiind sit arheologic în Lista Monumentelor Istorice şi nici în Repertoriul Arheologic Naţional.