Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către Executiv care aduce modificări unul articol din Codul penal care face referire la incitarea la violenţă, ură sau discriminare, care poate fi reţinută ca infracţiune şi dacă se adresează şi criteriului de apartenenţă politică şi este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Legea merge la promulgare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 369 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal în vederea soluţionării aspectelor ridicate de Comisia Europeană prin scrisoarea suplimentară de punere în întârziere în Cauza 2016/2075 în cadrul procedurii de infringement, şi a deficienţelor semnalate de aceasta.
Prin proiectul de lege este propusă eliminarea sintagmei criticate de COM, astfel încât infracţiunea de incitare la violenţă, ură sau discriminare să poată fi reţinută dacă făptuitorul a săvârşit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Deputaţii au respins un amendament al deputatului USR Oana Murariu care prevedea că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Astfel, propunerea legislativă adoptată, miercuri, prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintro anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Pe 5 septembrie, Senatul respinsese proiectul de lege, însă Camera Deputaţilor l-a adoptat în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.