Sentința judecătorilor nu este definitivă, putând fi atacată de procurorii DNA la Tribunalul Constanța, potrivit Agerpres.
Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului. În iunie 2016, ei au fost condamnați la patru ani, respectiv trei ani de închisoare.
Conform avocaților lui Mircea Băsescu, acesta ar putea ieși condiționat din penitenciar după circa patru luni de detenție, în condițiile în care are vârsta de peste 60 de ani și poate executa o treime din pedeapsa la care a fost condamnat, perioadă din care se scad cea a arestului preventiv și la domiciliu.
Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.