"Nu voi renunţa la oportunităţile mele de a discuta cu preşedintele Putin", a declarat Schröder pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung într-un interviu publicat duminică.
Schröder, prieten de multă vreme cu Vladimir Putin, a fost cancelarul Germaniei între 1998 şi 2005, după care s-a implicat în afaceri cu giganţii energetici Gazprom şi Rosneft.
Fostul cancelar german a fost foarte criticat pentru că a menţinut contactul cu preşedintele rus după izbucnirea războiului şi pentru că nu a condamnat rolul Rusiei în ostilităţi. El a demisionat recent din funcţia ocupată în consiliul de supraveghere al companiei ruse Rosneft şi a respins o numire în consiliul Gazprom.
Comentând dezbaterea din Germania cu privire la livrările de arme către Ucraina, Schröder a spus: "De ce să ne concentrăm pe livrarea de arme?" A adăugat că nu crede într-o soluţie militară."Războiul poate fi încheiat doar prin negocieri diplomatice. Soarta soldaţilor şi a populaţiei civile ucrainene poate fi uşurată doar printr-o soluţie diplomatică".
După declanşarea războiului pe 24 februarie, Gerhard Schröder s-a întâlnit la Moscova în luna martie cu Vladimir Putin."Din cât l-am înţeles din conversaţia avută, există un interes din partea lui pentru o soluţie negociată", a declarat Schröder pentru ziarul german."Cum ar putea arăta o astfel de soluţie poate fi clarificat doar într-o negociere", a adăugat el.
Schöder a precizat că, în opinia sa, Ucraina este de vină pentru faptul că negocierile au eşuat până acum.
A comentat, de asemenea, faptul că unii membri ai partidului din care face parte, SPD, s-au distanţat de el, inclusiv liderul formaţiunii politice, Lars Klingbeil, care a spus că prietenia lor s-a încheiat."Este dezamăgitor", a spus Schröder.
Au existat mai multe încercări de a-l expulza din partid pe Gerhard Schröder, aminteşte dpa.