O nouă demitere în scandalurile privind şpăgile din învăţământ! Directoarea şcolii Sfântul Andrei a fost destituită din funcţie în urma anchetei din această săpătmână a Inspectoratului General al Municipiului Bucureşti.
Inspectorii au desfăşurat în paralel trei anchete, după ce părinţii s-au plâns că dascălii le-au cerut bani, sub forma fondului clasei, pentru a cumpăra televizoare, laptopuri, table magnetice, manuale auxiliare şi alte bunuri. Scandalul a izbucnit la Şcoala numărul 10 din Capitală, iar învăţătoarea Blându s-a ales şi cu dosar penal.
După aceea zeci de părinţii au decis să denunţe astfel de practici din sistemul de învăţământ românesc. Astfel, în ultimele zile, autorităţile, dar şi mass-media au primit sesizări de la părinţi care povestesc cum sunt obligaţi să dea sume importante de bani pentru fondul clasei, cadouri pentru profesori, televizoare, calculatoare, table magnetice sau pur şi simplu pentru înlocuirea băncilor din clasele unde copiii lor învaţă. Prin urmare, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a hotărât să extindă ancheta de la Şcoala 10 şi la alte instituţii de învăţământ, scrie
adevarul.ro
Concret, este vorba de Şcoala Gimnazială nr. 172 „Sf.Andrei”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” şi Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu”, unde o dirigintă le-a cerut bani elevilor pe motiv că băncile în care stau necesită reparaţii. Elevii, care au înregistrat-o în timp ce le solicita bani, o acuză pe profesoară că îi şantajează. „Nu daţi bani de bănci, aduc toate jegurile şi vă aşez în ele”, se arată pe una dintre înregistrările date publicităţii.