"Cazul a fost deferit medicului legist. Cauza decesului nu a fost determinată. Comisia Independentă pentru Supravegherea Securităţii Vaccinurilor împotriva COVID-19 (CV-IBSM) consideră că miocardita a fost provocată probabil de vaccinare", se arată într-un comunicat al Ministerului de Sănătate neozeelandez, potrivit Agerpres.
Femeia, a cărei vârstă nu a fost specificată, suferea din cate se pare şi de alte probleme medicale, care ar fi putut avea influenţă asupra decesului său. În acest context, autoritățile cu atribuții în domeniu a reiterat că beneficiile vaccinării cu serul de la Pfizer reprezintă un risc mai mic pentru sănătate decât îmbolnăvirea cu COVID-19 şi problemele de sănătate asociate, inclusiv miocardita.
Reamintim că în luna iulie a acestui an, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat "o posibilă legătură" între vaccinurile anti-COVID-19 bazate pe ARNm, de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, şi mai multe cazuri rare de miocardită şi pericardită dezvoltate după vaccinare, astfel încât vor fi incluse ca efecte secundare în prospect.
Miocardita reprezintă o inflamaţie a muşchiului inimii, iar pericardita o inflamaţie a membranei din jurul inimii. Simptomele acestora pot varia, însă includ în mod frecvent dificultăţi de respiraţie, palpitaţii şi dureri în piept.
Noua Zeelandă a administrat vaccinul de la Pfizer în schemă completă unui număr de 1,2 milioane de adulţi dintre cei peste 5 milioane de locuitori ai ţării, mai arată sursa citată.