Astfel, Ministerul Sănătăţii anunță, într-un comunicat de presă, că au fost înregistrate două noi notificări privind suspiciuni de reacţii adverse în baza de date FEDRA a Sistemului Spaniol de Supraveghere Farmaceutică, coordonat de Agenţia Spaniolă a Medicamentului şi a Produselor Sanitare (AEMPS): ''O persoană decedată şi o alta cu tromboză venoasă profundă''.
Aceste trei cazuri (primul a fost detectat pe 15 martie) s-au înregistrat în contextul în care, în Spania, au fost vaccinate până în prezent 975.661 de persoane cu AstraZeneca.
''Este vorba despre trei cazuri de episoade de tromboză care în sine, deşi deloc frecvente, se pot produce la nivelul populaţiei generale. Cele trei cazuri au particularitatea că episoadele de tromboză au fost asociate cu o reducere a numărului de plachete sangvine'' (trombocite - n.r.), a arătat Ministerul Sănătăţii.
În prezent, AEMPS, împreună cu restul agenţiilor de reglementare, adună informaţii şi efectuează o investigaţie pentru a afla dacă există o posibilă relaţie cauzală, dincolo de relaţia temporală cu momentul administrării vaccinului.
''Evaluarea acestui tip de semnale poate duce la găsirea unei cauze care să nu aibă legătură cu administrarea vaccinului sau, în situaţia în care (reacţia) poate fi pusă pe seama vaccinului, să se încerce reducerea la minimum a riscurilor, cum ar fi, de exemplu, identificarea factorilor care predispun la apariţia acestui tip de tromboză şi limitarea utilizării vaccinului atunci când este identificat acest factor de risc'', se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.
Reamintim că Spania a decis, la începutul acestei săptămâni, suspendarea vaccinării cu AstraZeneca pentru două săptămâni. Decizia a fost luată după o ședință de urgență la nivelul întregii Spanii, în toate provinciile.