"Îl rog să constituie un grup de lucru interministerial, astfel ca în cel mai scurt timp să debirocratizăm modul de gestionare a granturilor pentru cercetare. Nu este acceptabil ca un cercetător german să poată achiziționa un reactiv în cinci ore, iar un cercetător român în cinci luni. Până la semnarea granturilor de reintegrare, estimată în august-septembrie, vă solicit să avem legislația debirocratizării adoptată și operațională", a afirmat Nicolae Ciucă.
După cererea premierului, Guvernul a discutat în ședință un proiect de hotărâre. Deși în nota de fundamentare se vorbește de debirocratizare, proiectul aduce anumite modificări, printre care și creșterea numărului de documente pe care o firmă trebuie să le depună la stat. În total, lista cuprinde 17 documente.
În plus, proiectul de hotărâre prevede că statul, prin Ministerul Cercetării, poate cere documente suplimentare precum: activitatea solicitantului în domeniu sau portofoliul de rezultate. Totuși, proiectul elimină obligativitatea depunerii dosarului de acreditare în format fizic. Cele 17 documente trebuie depuse electronic.