Un număr de 41.562 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 9.531 reprezintă prima doză, 12.891 - doza a doua şi 19.140 - doza a treia, a informat, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 14.927.256 de doze de vaccin pentru 7.749.385 de persoane, dintre care 7.433.026 au primit schema completă şi 1.565.385 s-au imunizat cu doza a treia.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15 reacţii adverse, toate de tip general.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.428 reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.099 de tip local şi 17.329 de tip general.