Taberele din ziua de azi propun nenumărate activități incintante pentru copii, sub supravegherea unui personal calificat.
Începând cu vârsta de 3 ani, micuții pot fi lăsați în tabără. Specialiștii susțin însă că segmentul 6-12 ani este cel mai potrivit cu ideea de vacanță departe de casă.
Taberele sunt prilej pentru prichindelul tău de a-și face noi prieteni și de învăța să se descurce singur. Învață să fie autonom și are ocazia să aprofundeze un domeniu de care e pasionat.
În plus, va căpăta deprinderi folositoare. Va fi obligat să se țină de un program precis, să accepte și să respecte un set de reguli, să ajute și să ceară ajutor, să nu facă mofturi, să colaboreze. Un sejur bine ales îl face mai responsabil, îl ajută să socializeze și să se exprime, dar și să-și asume riscuri și să se autodepășească. Mai întâi de toate, află ce tip de activități i-ar stârni interesul și ce domeniu ar dori să aprofundeze pe durata celor 7 sau 14 zile, scrie clickpentrufemei.ro.
Pe de altă parte, ca un părinte responsabil, te încearcă o mie și una de întrebări și de temeri înainte de a opta pentru o variantă sau alta. Cere sfatul învățătorilor sau profesorilor în care ai încredere, consultă-te cu alți părinți, intră pe forumuri de discuții pentru a te documente cât mai temeinic.
De multe ori, temerile tale se reflectă și în atitudinea copilului. Dacă micuțul simte că-l lași în vacanță cu inima îndoită, se va adapta mai greu departe de tine și nu se va bucura deplin de ceea ce-l înconjoară. Dacă nici așa nu ești liniștită, găsește-i un sejur într-un loc suficient de apropiat de localitatea în care trăiești - cât să poți să-i faci o vizită „fulger“, ca să te asiguri că totul e-n regulă.