Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe vicepremierul Republicii Kazahstan şi ministru al Afacerilor Externe, Murat Nurtleu, context în care şeful Executivului a subliniat că dinamica excelentă a relaţiilor dintre cele două state conferă potenţial cooperării bilaterale în interconectarea Europei cu zona Mării Caspice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul român a salutat traiectoria ascendentă pe care s-au înscris dialogul politic şi cooperarea bilaterală, punctând că Republica Kazahstan este cel mai mare partener economic al României din Asia Centrală.
"O temă importantă abordată în cadrul întrevederii a fost cooperarea în domeniul energiei, cele două părţi fiind de acord să încurajeze dezvoltarea cooperării în scopul de a spori securitatea aprovizionării pentru statele membre ale UE, dar şi pentru Republica Moldova şi Ucraina", se arată în comunicat.
În această privinţă, şeful Executivului român a subliniat importanţa implicării Republicii Kazahstan în consolidarea rutei de transport internaţional care să conecteze Marea Caspică şi Marea Neagră.
"Dinamica excelentă a cooperării bilaterale conferă potenţialul necesar proiectelor prin care România şi Kazahstan pot contribui la dezvoltarea conectivităţii între Europa şi Asia Centrală. Dacă ne raportăm la problematica securităţii energetice, reconfigurarea rutelor de transport şi aprovizionarea cu energie, inclusiv energie verde, reprezintă un obiectiv de interes atât în zona Mării Negre, cât şi pentru zona Mării Caspice, iar România este pregătită să îşi asume un rol activ în această direcţie", a declarat Ciolacu.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre situaţia regională de securitate în contextul agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei.
La întrevedere au mai participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja.