În speranța că pot prelungi durata de păstrare a vinetelor, unele gospodine le pun în frigider. Se pare că această practică nu este recomandată de specialiști, întrucât face mai mult rău decât bine.
”Vinetele se păstrează cel mai bine la temperatura camerei, fiind foarte sensibile la frig. Așa că țineți-le departe de frigider pentru a preveni deteriorarea lor din cauza temperaturilor scăzute de acolo. Adică pur și simplu, ajung să sufere de degerături, coaja să se deschidă la culoare, iar miezul să devină maro. Și poate că vi se va părea surprinzător, dar și roșiile, care sunt rude apropiate cu vinetele, ar trebui păstrate tot la temperatura camerei.
Dacă totuși vreți să păstrați vinetele în frigider, atunci timpul maxim de ținere a lor acolo nu ar trebui să depășească 3 zile. Locul cel mai potrivit este sertarul de legume și, pentru a preveni și mai bine deteriorarea lor, este recomandat să le țineți înfășurate în prosoape de hârtie.
Însă și temperatura camerei poate fi înșelătoare. Vara, de multe ori bucătăriile ajung să fie foarte încinse, așa că dacă aveți posibilitatea să păstrați vinetele într-un loc mai răcoros și departe de razele directe ale soarelui, atunci aceasta este soluția. O cămară, un dulap sau poate chiar o pivniță, pentru cei care se bucură de așa ceva, sunt locurile ideale”, scrie Chef Joseph Hadad pe blogul personal.