Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) dă vina pe creșterea prețului la piesele de schimb pentru majorarea costurilor primei medii a asigurărilor auto obligatorii RCA de la 790 de lei, în 2021, la 1.140 de lei, în 2022. Cel puțin așa reiese dintr-un raport al acestora. Însă surse din piață au declarat pentru „Adevărul“ că documentul ar fi o „fumigenă în tentativa nereușită de justificare a exploziei prețurilor la RCA din ultimii 2 ani“.
„S-a observat o creștere a costului mediu pe reper pentru fiecare dintre mărcile de autovehicule analizate în 2022 față de costul mediu din anul 2021, respectiv, Opel – 25,5%, Ford – 15,9%, Volkswagen – 2,9% și Dacia – 0,6%“, spun cei de la BAAR în raportul „Evoluția prețurilor pieselor cel mai des avariate în dosarele de daună RCA 2022 față de costul mediu din anul 2021“. Tot BAAR mai spune că din analiza costurilor pentru reparațiile autovehiculelor avariate în evenimente rutiere cu dosare de daună RCA în 2021 și 2022 la un reparator, se poate observa o scădere cu 9% a indicatorului de reparabilitate a reperelor avariate, adică pentru a fi reparații sunt necesare piese noi.
Surse din piață au declarat că raportul ar fi numai o perdea de fum pentru a justifica creșterile de preț ale RCA din ultima vreme. „Au folosit doar unii indicatori favorabili susținerii tezei lor și au generalizat acele situații la nivelul întregii piețe pentru a manipula din nou opinia publică. Adevărul incomod este că majorările de preț ale RCA-ului nu sunt direct proporționale cu creșterea costurilor de despăgubire invocate“, au precizat sursele Adevărul.
Cheltuieli administrative imense
De altfel, conform unei analize a Autorității de Supraveghere Financiară, creșterile tarifelor RCA sunt mult mai mari decât acea proporție de 25,5%, cea mai mare creștere de prețuri la reparații invocată de BAAR. Mai exact, prețul primei medii RCA a crescut în 2022 cu 44% față de anul 2021 și cu 82% față de 2020. Asta în timp ce dauna medie a crescut în 2022 cu numai 8,36% față de 2021 (8.078 de lei față de 7.386 lei) și cu 10,4% în comparație cu 2020.
În plus, aceleași surse mai citează și un raport al Autorității Europene de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) în care se arată că asigurătorii care activează pe piața RCA din România au cheltuieli administrative foarte mari, cele mai substanțiale din UE, iar acest lucru se reflectă în mod automat și în tarifele polițelor vândute. Mai exact, comparaţia între state, realizată pe baza datelor publicate de EIOPA (European Insurance Overview, 2021), arată că în România a fost înregistrată cea mai mare valoare mediană a ratei cheltuielilor societăţilor de asigurare, de 56% (în anul 2020), adică din 100 de lei colectaţi din RCA de la şoferii români, 56 de lei reprezintă cheltuielile administrative ale asigurătorilor.
37 de lei din 100 se duc pe despăgubiri
Apoi, jucătorii de pe piața asigurărilor auto obligatorii din România achită cel mai mic cost al despăgubirilor din Uniunea Europeană, raportat la valoarea primelor încasate din RCA, respectiv doar 37%, iar în acest procent intră orice formă de despăgubire, inclusiv vătămările corporale. Asta însemnă că, din fiecare 100 de lei încasaţi din RCA-ul plătit de şoferul român, doar 37 de lei reprezintă cheltuielile cu plata despăgubirilor.
De-a lungul ultimilor ani, prima medie RCA s-a aflat la un nivel de sub 700 de lei pe total piață. Defalcat, pe zona persoanelor fizice, prima medie nu depăşea 550 de lei, iar pentru persoanele juridice, prima medie nu depăşea 1.210 lei. Tăvălugul creșterilor de preț s-a pornit în 2021, după falimentului City Insurance, fostul lider al pieţei şi cel mai important jucător RCA, care deţinea aproape jumătate din întreaga piaţă, având peste 3,1 milioane de clienţi.