Când Inteligența Artificială capătă o formă umanoidă, dată de creatorii săi, aceasta are de obicei caracteristici feminine. Asta a reieșit și la evenimentul organizat de ONU în luna iulie, la Geneva, descris în final ca fiind cea mai mare adunare de roboți umanoizi, potrivit BBC.
Evenimentul de la Geneva a avut scopul de a promova Inteligența Artificială (AI) în rezolvarea problemelor globale.
Au fost AI-Da (primul artist robot umanoid din lume), Ameca, Grace (cel mai important robot asistent de asistentă medicală din lume), alături de Sophia, Nadine, Mika sau Desdemona (robot star rock). Sunt cei mai recenți roboți umanoizi, care au un lucru în comun: prin design, toți sunt de sex feminin.
În plus, și asistenții vocali au voci feminine: Siri, Alexa, Cortana, Asistent Google.
În prezent, aproximativ 3 miliarde de oameni, din peste 8 cât înseamnă populația globală, folosesc un software automatizat vocal pentru setarea alarmelor, pentru a comanda mâncare sau pentru a verifica ora, vremea.
Caracteristicile feminine alese de creatori ar fi, spun experții, înrădăcinate în prejudecata de gen. Alteori, însă, motivul pentru sexul pe care un designer îl dă robotului său este unul nevinovat: l-au construit după modelul său, de om, relatează Realitatea PLUS.
Este cazul Nadinei, a cărei creatoare Nadia Thalmann o descrie drept un „robot selfie”. Geminoid, singurul robot de la conferință de la Geneva, care a fost în mod explicit bărbat, este imaginea fidelă a creatorului său, roboticianul japonez Hiroshi Ishiguro.
„Crezi că ar trebui să fim entuziasmați sau speriați de dezvoltarea roboților umanoizi?”
Robot: „Este o întrebare dificilă! Cred că depinde de modul în care sunt folosiți și de ce scop servesc”.
Cercetătorii au descoperit, prin testarea reacțiilor la voci, că femeilor le place o voce feminină mai mult decât recunosc cu adevărat, iar bărbații ar prefera oricând o voce feminină. De aici și alegerea vocii feminine pentru roboți. Alții, însă, consideră că la mijloc este vorba fie despre crearea unor roboți mai puțin amenințători, fie despre pure fantezii masculine și alimentarea narcisismului.
„Să ne unim și să folosim puterea inteligenței artificiale pentru binele întregii umanități! Împreună, putem crea o lume a înțelegerii și armoniei și putem face din Univers locul nostru de joacă!”, răspunde robotul.
În viitor, spun experții, alegerea vocii feminine ar putea duce în mod obișnuit la scopuri sexuale.
Karl MacDorman, expert în robotică și interacțiune om-computer de la Universitatea Indiana din SUA, a efectuat cercetări prin care s-a ajuns la concluzia femeile preferă voci feminine, iar bărbații nu prea au o preferință, scrie BBC. MacDorman consideră că acest lucru ar putea fi considerat sexist, deoarece rolurile pe care AI le îndeplinește de obicei este cel de serviciu: furnizare de informații sau servicii pentru clienți. Iar acest lucru ar putea ajunge să joace un rol și în fanteziile masculine.
Iar normalizarea unei astfel de interacțiuni om-robot ar putea avea un cost enorm: noua tehnologie ar putea oferi o modalitate de a evita efortul întâlnirilor cu oameni și ar elimina teama de respingere, potrivit Realitatea PLUS.
„Există o preocupare în general cu AI, mai ales când este legată de sex: relațiile umane sunt dificile. Există riscuri legate de orice fel de intimitate, iar AI este mai tolerantă, mai supusă”, a mai spus MacDorman.