Sâmburele de avocado conține 70% din cantitatea totală de antioxidanții regăsiți din fruct. Iar beneficiile pentru sănătate nu se opresc aici. Sâmburii de avocado au mai multe fibre solubile decât furnizorii de top ai fibrelor din dietele recomandate de către nutriționiști. Sâmburii conțin antioxidanți care reglează funcțiile intestinului și previn apariția tumorilor. În plus, uleiul conținut de sâmbure are puterea de a mări nivelul de colagen din pielea noastră, menținând-o tânără și fără riduri. Așa că de ce ai arunca la gunoi acest aliment minune?
Iată cum poți consuma sâmburele de avocado:
Poate te-ai gândit că poți crește un copac de avocado, folosind sâmburii rămași după prepararea unei paste de guacamole, dar te-ai gândit vreodată că ai putea consuma sâmburii de avocado? Atunci când auzi că este comestibil sâmburele acestui fruct, trebuie să îți dai seama că nu este greu de preparat sau de integrat în diferite rețete.
Se deshidratează sâmburele pentru 2 ore, la 63 grade Celsius, sau se lasă la cuptor, la temperatură scăzută. Se ia sâmburele și se taie, cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit, în sferturi. După aceea, bucățile de sâmbure pot fi adăugate într-un procesor de alimente sau blender puternic, pentru a prepara o pulbere. Pudra rezultată va fi amară și plină de taninuri, așa că este perfect dacă o utilizezi în combinație cu alte arome puternice, într-un smoothie verde de exemplu, pentru a-i mai estompa gustul. Aproximativ jumătate de sâmbure este suficientă pentru o porție, iar cealaltă jumătate poate fi păstrată pentru data viitoare, scrie eva.ro.