DANIEL CHIŢOIU. Fostul ministru de Finanţe a scăpat de urmărirea penală. Camera Deputaţilor a respins, marţi, prin vot secret, cererea privind încuviinţarea urmăririi penale pe numele lui DANIEL CHIŢOIU.
Împotriva solicitării de începere a urmării penale au votat 248 de deputaţi, în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi, iar 3 voturi au fost anulate.
Chiţoiu: Nu există nicio dovadă că aş fi organizat un grup infracţional
Anterior, fostul ministru de Finanţe DANIEL CHIŢOIU a fost audiat la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Deputaţii din Comisie au dat, însă, aviz negativ cererii DNA de începere a urmăririi penale pe numele său. În şedinţa Comisiei juridice s-au înregistrat cinci voturi în favoarea cererii, 16 voturi au fost "împotrivă", patru buletine de vot au fost anulate, iar un vot a fost nul.
Reamintim că Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui DANIEL CHIŢOIU, în dosarul "Carpatica", pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. Procurorul general, Tiberiu Niţu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu, informează MEDIAFAX.
Din probele administrate de procurori a rezultat că, în calitate de ministru al Finanţelor, DANIEL CHIŢOIU a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor.
În referatul procurorilor se mai arată că, prin faptele descrise, au fost aduse vătămări atât intereselor Guvernului şi ASF, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Daniel George Tudor, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată.
"În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor SC Carpatica Asig SA ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control", potrivit procurorilor.