„Trebuie să ne jucăm toate șansele, noi suntem obligați să aderăm la schengen prin tratat. Ce face Austria e un abuz, e o problemă de politică a UE. Subiectul ar trebui dus pe agenda Consiliului Eurooean. Până atunci, cred că toate demerurile trebuie făcute. Eu cred că legăturile diplomatice tehnice cu Autria trebuie menținute, că trebuie găsită o formulă. Dacă presiunea e menținută ar trebui găsită formula politică chiar dacă efectele vor veni în cursul anului viitor. Nu doar România și Bulgaria au interesul să menținem presiunile, ci toată Europa”, a explicat Dacian Cioloș, la Realitatea PLUS.
Întrebat ce s-ar putea face în cel mai optimist scenariu, acesta a spus că ar fi bine să existe un acord politic în care să se menționeze în concluziile Consiliului European, să găsescă formula prin care această aderare să aibă loc.
„Presiunea politică trebuie menținută, dar adiacent trebuie negocieri”, a spus europarlamentarul.
Referitor la petiția Realitatea PLUS de naționalizare a Petrom, Dacian Cioloș a spus: „Eu, ca politician, cred că trebuie să fac demersuri la nivel politic, boicotul e o formă de revoltă a cetățenilor. Aderarea la Schengen trebuie făcută cât mai repede”.