"Guvernul Cioloș nu 'a pierdut miliarde de euro', ci a reușit anul acesta să aducă în România 7,23 miliarde de euro de la Comisia Europeană, din care aproape 2,5 miliarde aferente perioadei actuale de programare", a explicat Cioloș, într-o declarație transmisă prin intermediul purtătorului de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.
Reacția prim-ministrului vine după ce președintele PSD a susținut că "Guvernul Cioloș este un risc de securitate națională pentru că România a pierdut miliarde de euro".
Potrivit lui Cioloș, actualul Guvern a crescut rata de absorbție cu peste 20%. "De la 58% — cât au reușit toate guvernele precedente începând cu 2007 — la aproape 82% în prezent", a menționat Cioloș.
El a completat că investițiile străine directe aduse în țară au crescut în 2016 cu peste 10% față de anul precedent.
"Guvernul Cioloș a adus în țară investiții străine directe în valoare de 3,7 miliarde de euro, cu peste 10% mai mult decât în anul precedent. De asemenea, România are o creștere economică de 5%, cea mai mare din Uniunea Europeană în condiții de stabilitate macro-economică", a mai transmis Dacian Cioloș, potrivit Agerpres.