Părinţii bebeluşului lucrează la o fermă din comuna Siliştea, iar întreaga familie locuieşte într-un grajd dezafectat de acolo. Tatăl copiilor a descoperit că bebeluşul nu mai respiră şi a chemat vecinii, care au sunat la ambulanţă. Mama susţine că micuţul a avut probleme de la naştere.
"Era bolnav cu plămânii. S-a trezit dimineaţă, i-am dat să mănânce...ce s-a întâmplat, nu pot să ştiu", spune mama.
Bunica micuţilor spune însă că nora sa îşi neglija copiii care stăteau într-o încăpare neîncălzită.
Verdictul dat de medicii legişti confirmă varianta bunicii.
Dr. Gina Ilie, dir. Serviciul de Medicina Legala Braila a explicat: "Copilul, care desi are varsta de un an, prezenta doar 4 kg. Şi moartea lui s-a datorat insuficienţei pluriorganice, consecinta malnutriţiei severe".
Direcţia pentru Protecţia Copilului a luat ceilalţi patru copii, iar mama va locui şi ea cu ei la un centru maternal, măcar până va naşte.
În paralel, poliţiştii vor continua ancheta.