Akkaya este un asociat al lui Hamza Karimov și al fratelui acestuia în firme care dezvoltă ansambluri imobiliare de proporții în zone precum Pipera, Tunari, Ștefăneștii de Jos, Otopeni.
Contactat de Realitatea Plus, Akkaya a negat că ar fi fost chemat la DNA. De asemenea, el a precizat că nu ar avea nicio legătură cu omul de afaceri Hamza Karimov și nu-i cunoaște nici pe Florian Coldea, nici pe avocatul Doru Trăilă.
Procurorii au urmărit traseul banilor de la acești dezvoltatori imobiliari și au suspiciunea că sume uriașe ar fi fost deturnate de la gigantul petrolier SOCAR, pe filiera Statului Paralel dezvoltată de generalii Coldea și Dumbravă, anunță Realitatea Plus.
Potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, tot marți la DNA ar urma să fie chemat și Cornel "Coni" Varvara, un alt dezvoltator imobiliar care ar fi acuzat, conform unor surse, că a dat șpagă 700.000 de euro unui cetățean rus, fost șef de achiziții la o companie petrolieră, pentru contracte de decontaminare.
Soția lui Serdar Akkaya a fost șefa AUR BRAȘOV.