Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi aproximativ 1.000 de locuinţe au fost distruse de un cutremur cu magnitudinea 6,9 care a zguduit duminică zona de nord din Papua Noua Guinee, care se confrunta deja cu inundaţii, au anunţat luni autorităţile, relatează AFP.
Cinci persoane au fost declarate decedate, dar bilanţul ar putea fi "mai mare", a declarat pentru AFP Christopher Tamari, comandantul poliţiei pentru provincia Sepik de Est.
Guvernatorul regional, Allan Bird, a anunţat că "aproximativ 1.000 de case sunt pierdute", adăugând că serviciile de urgenţă încă "evaluează consecinţele" seismelor, care au "provocat pagube" aproape peste tot în provincie.
Zeci de sate de pe malurile râului Sepik se confruntau deja cu inundaţii majore atunci când cutremurul s-a produs, duminică dimineaţa devreme. Fotografiile realizate după cutremur arătau case din lemn prăbuşite în ape.
Cutremurele sunt frecvente în Papua Noua Guinee, care se află pe "Inelul de Foc", o zonă de activitate tectonică intensă care se întinde din sud-estul Asiei până în Pacific. Deşi, de obicei, acestea provoacă doar pagube limitate în zonele înalte din junglă, slab populate, ele pot duce la alunecări de teren distructive.
Mulţi dintre cei nouă milioane de locuitori ai ţării trăiesc în afara oraşelor mari, unde topografia dificilă şi lipsa unor drumuri sigure pot împiedica eforturile de căutare.