”Joi, 23.05.a.c., în jurul orelor 18.00, jandarmii au observat în zona scenei amplasate în zona de promenadă Crişan, din municipiul Drobeta Turnu Severin, un tânăr care avea asupra lui, la vedere, un cuţit de vânătoare în lungime totală de 37 cm”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Mehedinţi, care a precizat că incidentul a avut loc la "Zilele elevilor severineni".
Tânărul din Sibiu care și-a ucis iubita a fost internat la psihiatrie! Prietenii rup tăcerea: Nu ni s-a părut normal să-l țina așa de puțin
Potrivit sursei citate, întrebat despre provenienţa cuţitului şi motivul pentru care îl poartă asupra lui, tânărul de 18 ani a declarat că obiectul îi aparţine şi îl are asupra sa pentru intimidarea altor persoane.
Trecători atacați cu cuțitul într-un orășel din Elveția. Mai mulți oameni au fost răniți
”Bărbatul a fost îndepărtat din zona scenei, iar în urma controlului corporal efectuat de jandarmi nu s-au găsit şi alte obiecte interzise prin lege. Pe numele persoanei în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase. În acest caz, cercetările sunt continuate de către poliţie”, au mai spus polițiștii mehedințeni.