"Este incredibil de dificil pentru că, în special în perioada sărbătorilor, vrem foarte tare să fim cu familia noastră. Însă în unele cazuri, a nu avea o mare reuniune de familie este opţiunea cea mai sigură", a afirmat Maria Van Kerkhove, însărcinată cu gestionarea pandemiei în cadrul OMS.
Potrivit oficialului OMS, soluţia ar pute-o reprezenta "mutarea" celebrării Sărbătorilor de iarnă în online.
"Chiar dacă nu puteţi sărbători împreună anul acesta, puteţi găsi mijloace de a sărbători când aceasta (pandemia) se va sfârşi", a mai spus Maria Van Kerkhove.
În prezent, la nivel global, pandemia de coronavirus a ajuns la peste 59 de milioane de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și 1,4 milioane de de decese asociate acestei boli.
Vestea bună este că peste 41 de milioane de persoane s-au videcat după infectarea cu noul coronavirus. De departe, cele mai afectate state rămân, în continuare, SUA, India și Brazilia, și asta atât din punctul de vedere al cazurilor înregistrate, cât și al deceselor raportate.