În primul rând, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern este condusă de Camelia Potec. Campioana olimpică de la Atena, din 2004, în proba de 200 de metri liber ar putea avea un merit important în această schimbare bruscă, dar pozitivă în ceea ce privește înotul românesc. Cu atât mai mult cu cât ţara noastră a organizat şi Campionatul European de nataţie pentru juniori, în luna iulie a acestui an. David Popovici este acum un star al nataţiei mondiale. La doar 17 ani este dublu campion mondial şi european la seniori. Iar la Roma a doborât şi recordul mondial în proba de 100 de metri liber: 48.86 de secunde, cu cinci sutimi mai bine faţă de precedenta performanţă.
Popovici, dar și Robert Glinţă sunt astăzi vârfurile înotului românesc. Chiar dacă nu a participat la aceste Europene, piteșteanul Robert Glinţă s-a încununat campion european, în 2021, în proba de 100 de metri spate.
Iar canotajul pare să fi fost revigorat de Elisabeta Lipă, de 5 ori campioană olimpică.
Campionatele Europene de canotaj din acest an au reprezentat o nouă competiţie în care România a strălucit pur și simplu. Nu mai puţin de 8 echipaje au fost medaliate: cinci dintre ele cu medalia de aur şi trei cu medalia de bronz.
Canotajul a fost şi disciplina care a adus cele mai multe medalii olimpice de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cu trei distincţii din patru obţinute de întreaga delegaţie. Aici intră și singurul titlu olimpic, câştigat de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş.
Obiectivul stabilit de președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, este acela de a trimite cât mai multe bărci în zona medaliilor, la Jocurile Olimpice de la Paris, a declarat cvintupla campioană olimpică pentru cei de la Fanatik.
Între timp, Bianca Ghelber a adus primul aur european la atletism, după 20 de ani!
Ultima performanță în acest sport fusese obţinută de Ionela Tîrlea, la Europenele din 2002, la proba de 400 de metri garduri. La conducerea Federaţiei Române de Atletism este tot o campioană olimpică. Anișoara Cușmir-Stanciu a luat aurul olimpic în 1984 la Los Angeles, în proba de săritura în lungime.
România s-a bucurat performanță și în cadrul Campionatelor Europene de kaiac-canoe de la Munchen. Cătălin Chirilă a devenit campion mondial în proba de 1.000 de metri şi vicecampion în proba de 500 de metri.
Iar la tenis de masă, România a obţinut o medalie de argint la dublu mixt prin performanța echipei Bernadette Szocs - Ovidiu Ionescu. Tot Szocs, dar de data aceasta împreună cu Sofia Polcanova din Austria, au devenit campioane europene la tenis de masă la dublu.