Sindromul mâinilor şi picioarelor reci este o neplăcere care afectează numeroase persoane, în special femei. Cel mai frecvent, cauza este o problemă de circulație. Cu alte cuvinte, la extremităţi (mâini, picioare, nas, obraji), sângele circulă cu o viteză mult redusă faţă de cum ar fi normal, motiv pentru care acele zone nu sunt încălzite suficient şi au o temperatură mai scăzută decât restul corpului, scrie avantaje.ro.
Iată trei exerciții simple de gimnastică pentru acasă, care stimulează circulaţia sângelui în picioare:
- Plimbă-te, pe rând, pe vârfurile degetelor, pe călcâie, apoi pe partea laterală interioară a labelor picioarelor şi pe urmă pe cea exterioară. Repetă exerciţiul de câteva ori.
- Mişcă degetele de la picioare şi rotește din gleznă fiecare picior, în sensul acelor de ceasornic şi invers. Repetă exerciţiul ori de câte ori ai ocazia. Ajută la relaxarea picioarelor şi la „încălzirea” lor după ce ai stat vreme îndelungată nemişcată.
- Folosind doar degetele de la picioare, ridică mici obiecte de pe jos.
Nu uita însă că orice formă de mișcare îmbunătățește circulaţia sanguină şi creşte rezistenţa vaselor de sânge: dansul, alergarea, mersul pe bicicletă, plimbarea, înotul, urcatul scărilor…
Protejează-te
- În sezonul rece este important să-ți protejezi mâinile şi picioarele de frig purtând mănuși, șosete și cizme călduroase.
- Masează-ți zilnic mâinile şi picioarele până simţi că s-au încălzit bine.
- Renunţă la fumat, pentru că produce vasoconstricţie (îngustarea vaselor de sânge), ceea ce afectează negativ circulaţia sângelui.
- Nu purta şosete sau încălţări care te strâng, deoarece împiedică buna circulaţie a sângelui la nivelul picioarelor.
Cum te ajută natura
- Talpa gâștei. Se prepară o infuzie cu două linguri de plantă la 200 ml apă clocotită, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Planta poate fi folosită și extern: se pun 25 g de plantă la 200 ml apă în clocot și se utilizează sub formă de comprese pe mâini și picioare în fiecare seară.
- Păducel. Are un efect vasodilatator coronarian și periferic. Se prepară infuzie cu o linguriță de plantă (frunze, flori sau fructe) la 200 ml apă clocotită. După 15 minute se strecoară și se bea fracționat în cursul unei zile.
- Sulfina este un puternic vasodilatator periferic. Se beau 2 căni pe zi de infuzie călduță (o linguriță de flori de sulfină la 250 ml de apă).
- Un remediu tradițional românesc: o cană de vin natural fiert cu scorțișoară și cuișoare, înainte de culcare.